English
Model Bune Practici – Masura 121: modernizare ferma de legume
28 Sep 2012

Titlul proiectului: Modernizarea fermei vegetale aparținând Cerealflor S.R.L., în comuna Perișoru, județul Călărași

Investiție realizată prin Axa 1 a Programului Național de Dezvoltare Rurală, Măsura 121 – „Modernizarea exploatațiilor agricole”

Beneficiar: S.C. Cerealflor S.R.L.

Localizarea proiectului: comuna Perișoru, județul Călărași

Regiunea de dezvoltare: Sud Muntenia

Perioada de implementare: august 2008 – iulie 2010

Teme abordate: valorificarea potențialului agricol și/sau creșterea productivității fermelor

agricole; îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale

 

Ferma Cerealflor din Perișoru, Călărași, a fost înființată în 1994 și are peste 1 800 de hectare pe care sunt cultivate cereale și legume. Terenurile aparțin atât fermei, cât și unor proprietari privați care au dat pământul în arendă, pentru că nu-l mai puteau lucra. De-a lungul timpului, aici s-au produs diverse culturi: semințe de legume  (ceapă, morcov, pătrunjel, păstârnac, vinete, ardei gras, gogoșari, pepeni, dovlecei, castraveți, roșii, porumb pentru floricele, porumb zaharat), loturi semincere pentru cultura mare (porumb hibrid, soia, floarea soarelui, rapiță hibrid, grâu, orzoaică, muștar, mazăre, fasole).

Având în spate experiența benefică a Programului SAPARD și urmărind în continuare creșterea performanței fermei, în 2008, Cerealflor a depus spre finanțare un proiect ce viza modernizarea exploatației agricole, prin măsura 121 din Programul Național de Dezvoltare Rurală.

Plecând de la necesitatea de a îmbunătăți condițiile de prezentare și desfacere a producției pentru a putea asigura vânzarea directă a produselor și scurtarea lanțului de distribuție, în scopul obținerii unui preț mai bun, administratorul fermei și-a propus să achiziționeze o serie de mașini pentru recoltare  fasole verde păstăi, ceapă, morcovi), mașini și echipamente pentru sortare, cântărire și ambalare la saci, curățare și cântărire ceapă, manipulare legume rădăcinoase.

Pentru a limita pierderile de producție cauzate de perioadele de secetă ce afectează în mod radical producțiile legumicole, prin proiect au fost achiziționate o instalație mobilă de irigat și două generatoare electrice care permit folosirea acesteia acolo unde nu există sursă de curent electric. De altfel, în ultimii ani Cerealflor a investit masiv în irigații, din fonduri proprii. Mai mult decât atât, pentru a păstra legumele în condiții optime după recoltare, două hale de depozitare au fost dotate cu un sistem de aerare prin podea.

Acesta elimină presiunea vânzării imediate a producției și obținerea unui preț mai bun. Totodată, prin proiect, s-a avut în vedere și extinderea parcului de utilaje și echipamente agricole care să satisfacă necesarul de lucrări agricole mecanizate. Printre utilajele achiziționate figurează o semănătoare de păioase, o prășitoare cu fertilizare și erbicidare, o grapă, o presă de balotat, o combină cu kit porumbmazăre-fasole-năut și un tractor.

Echipamentele și utilajele agricole cresc productivitatea fermei, asigură o mai bună desfacere a producției și, implicit, creșterea veniturilor agricole și a profitului. În urma acestui proiect, au fost create șase noi locuri de muncă.

      Pentru informatii despre alte programe desfasurate sub egida Uniunii Europene in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind procesul de aderare al Romaniei la Uniunea Europeana, puteti sa vizitati pagina de internet a Reprezentantei Comisiei Europene in Romania. ec.europa.eu/romania
      Acest site nu reprezinta pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga responsabilitate referitoare la corectitudinea si coerenta acestor informatii apartine persoanelor care au initiat pagina web www.tara-vrancei.ro. Toate informatiile, privind Programul National de Dezvoltare Rurala, furnizate in aceasta pagina sunt distribuite GRATUIT si nu sunt destinate comercializarii.