Măștile de lemn – între unicat, tradiție și meșteșug

Veșnicia s-a născut la sat, este un motto pe care des îl auzim. Vom înțelege asta cel mai bine abia atunci când vom vedea un meșter popular crestând o bucată de lemn, bine aleasă, cu un cuțit vechi, moștenit de la tatăl său. Un cuțit, tocit de muncă, pe care încă se mai vede pecetea fierarului care l-a făcut acum câteva zeci sau sute de ani.

Așa l-am întâlnit pe Șerban Terțiu în atelierul său din Chiricari, un cătun de pe dealurile comunei Nereju, Țara Vrancei. Crestând cu cuțitoaia o bucată de lemn din arin. Dând o formă umană unei bucăți de lemn, o mască hâdă care este un martor al miturilor prăfuite ale dacilor. O mască purtată la priveghi, într-un dans ciudat, alert, zgmotos, menit să alunge spiritele rele.

Șerban Terțiu este unul dintre foarte puținii meșteri populari care mai creează măști tradiționale din lemn sau piele, măști artizanale specifice tradițiilor din munții Țării Vrancei. Este un om simplu și modest, mândru de lucrările sale care se văd în expoziții la Muzeul Țăranului Român de la București, Muzeul Astra din Sibiu, la târgurile și festivalurile tradiționale din toată țara. A făcut măști din lemn sau piele de când se știe, învățând această meserie ca o artă de la tatăl său Pavel Terțiu, unul dintre marii meșterii populari ai Vrancei, care la rândul lui a învățat meșteșugul de la tatăl său, Ion Amăriei Ursu. Șerban Terțiu folosește și astăzi uneltele de la tatăl și bunicul său, spunandu-le pe nume: ”cârlan” la cuțitul ondulat cu care răzuie interiorul bucății de lemn din care va ieși o mască, ”cuțitoaie”, ”șfredel”, ”coarbă” – o invenție cu care dă găuri manual în coarnele care vin aplicate pe mască și ”criță” la fierăstrăul cu lamă subțire.

Acasă la meșterul Șerban, pe dealurile Nerejului, unde peisajul este ca din povești, măștile sunt la loc de cinste, agățate pe pereți, printre multe diplome, afișe și fotografii cu tatăl său, vestitul sculptor Pavel Terțiu, artist ale cărui lucrări se pot vedea des la Galeriile de Artă din Focșani. Nea Șerban este un om primitor și cald, povestește cu zâmbetul pe buze cum merge cu microbuzul sau cu trenul și cu măștile în genți sau sacoșe la festivalurile din țară. Privește mândru o mască mare de lemn, cu coarne de berbec, care tronează pe perete lângă steagul cu Țara Vrancei. Spune că măștile din lemn sunt mai greu de făcut, meșterește abia una pe zi, în timp ce măștile din piele, de capră sau de oaie, sunt mai ușor de realizat, face chiar două pe zi. Lemnul utilizat este de esență moale, din arin, tei, salcie sau plop. Folosește și boabe de fasole pentru dinți, păr de la animale, coarne de berbec, iar uneltele sunt vechi, din familie, la fel ca și tiparele după care taie sau metodele de a spăla și usca pieile folosite. Toate măștile sunt unicate, nu seamănă una cu alta, unele sunt vesele, alte necăjite, unele sunt vopsite cu migala pictată deja pe sufletul meșteșugarului cu părul albit de vreme.

Nea Șerban spune că meșteșul ăsta nu e pentru orice om, iar pentru el înseamnă legătura cu strămoșii de la care a moștenit darul de a face măști de sărbători, de petrecere dar și de moarte, cum sunt măștile care acoperă chipurile uncheșilor din Nereju, când joacă Chipărușul în serile de priveghi, un obicei precreștin, unic în lume, păstrat cu sfințenie și practicat de către nerejeni și astăzi.

          Mângâie părintește părul unei măști și spune amuzat că măștile vesele se vând mai bine și că cele cu coarne sunt mai greu de transportat. Și că meșteșugul său va fi dus mai departe de către două din cele patru fete ale sale, una dintre ele fiind studentă, cealaltă locuind în Nereju, care vine cu soțul ei să lucreze la confecționarea măștilor. Nea Șerban știe cât de valoaroasă este această artă pe care o face o atâta dragoste și, ca și angajat la Școala de Arte din Focșani, și-a format un grup de elevi, cărora le destăinuiește tainele realizării unei măști tradiționale. Este mulțumit de lucrările lor și are încredere că meșteșugul său va fi dus mai departe spre alte generații.

Meșterul devine serios atunci când se așează pe scaunul de dogărie, îți aranjează uneltele și apucă o bucată de lemn. Schițează rapid cu creionul forma unei fețe umane, ținând o măsură de patru degete de marginea lemnului. Este îndemnatic și atent cu cuțitoaia, așchiile de lemn proaspăt tăiate se adună pe jos, iar lemnul parcă se înmoaie în mâinile lui Șerban. Urmând conturul creionat, cuțitul său special și vechi despică bucăți mici de lemn, mai întâi în zona gurii, apoi la nas și la ochi. Din instinct perforează manual găuri în bucata de lemn, apoi face tăieturi cu un fierăstrau cu lama subțire. Din când în când se mai oprește din lucru povestind cum merge prin toată țara la festivalurile tradiționale, iar forma umană a lemnului se vede din ce în ce mai clar, zâmbind parcă la meșterul popular.

Soția meștesugarului nostru are un război de țesut în atelierul familiei, la care realizează țesături, ștergare și prosoape tradiționale, specifice Țării Vrancei. Lenuța Terțiu este și ea angajată la Școala de Arte și povestește cum a învățat meșteșul țesutului de la mama sa. Firele pe care le folosește sunt colorate natural, prin metode tradiționale, din coji de nucă, frunze de arin sau de ceapă, soc, dude și alte plante aromatice. Împreună, cei doi meșteri cărora le-am trecut pragul atelierului sunt mândri de lucrările lor, atât de frumoase și speciale, lucruri de o mare valoare spirituală.

Atelierul lui Șerban Terțiu pare o insulă arhaică, o lume cu o cultură țărănească surprinzătoare, cum rar se mai poate vedea în ziua de astăzi. Poate că pare greu de crezut, dar toată viața sa meșterul popular și-a câștigat existența făurind măști, ducând tradițiile și obiceiurile strămoșilor săi prin toată țara. Nerejeanul nostru este un pic nostalgic când își amintește că, înainte de ´89 avea mai multe comenzi decât timp de a le lucra, iar măștile sale tradiționale erau expuse la Muzeul Satului din București sau Casa de Cultură din Focșani. Acum însă, este optimist și mulțumit când oamenii îi admiră munca și îi apreciază talentul. Simplitatea cu care povestește despre meșteșugul lui sporește pur și simplu frumusețea stranie a măștilor care i-au ieșit din mâini.

      Meșteșugul măștilor tradiționale este o îndeletnicire care a fost, este și trebuie să dăinuie. Grupul de Acțiune Local ȚARA VRANCEI promovează această tradiție a neamului Terțiu pentru că spiritul unui popor este definit în primul rând de tradițiile sale populare. Măștile lui Șerban Terțiu au fost deosebit de apreciate la Bruxelles, la Festivalul produselor locale din cadrul evenimentului Open Days 2014, acolo unde GAL ȚARA VRANCEI a promovat produsele tradiționale și meșterii populari din Țara Vrancei.