Evenimente culturale
Fiecare GAL partener va organiza in teritoriul lui festivaluri și evenimente de tip zilele GAL, targuri, branch-uri, șezatori, hore etc. Aceste evenimente pot fi organizate în parteneriat/colaborare cu stakeholderi locali sau din afara teritoriului (ex. Consiliul Judetean, Muzeul Judetean etc). Aceste evenimente culturale constituie la nivelul proiectului o modalitate de realizare a lanțului scurt Producător local – Consumator final/Turist. În cadrul evenimentelor create prin proiect, vom conecta direct Producători locali agricoli si nonagricoli, (asociatii si arteneriate ale acestora), produsele pe care le realizeaza, cu turiștii/consumatorii de activități culturale, sportive, recreationale.
Va fi organizat cate un eveniment – festival în fiecare GAL. Fiecare GAL partener va organiza câte un eveniment cu participarea producătorilor locali din celelalte teritorii. Evenimentele vor fi organizate pe parcursul a minim 2 zile, vor reprezenta și o bună oportunitate de a promova odata cu producatorii locali, PGL, și traseele identificate din fiecare teritoriu și celelalte rezultate ale proiectului. Festivalurile au un caracter multicultural, ele vor include componente specifice minorităților din teritoriile celor 3 GAL- uri partenere (romi, cehi, sârbi, maghiari, sasi). În cadrul evenimentelor culturale vor avea loc si ateliere/seminarii/dezbateri pe teme de
interes comun precum: Inițierea Organizațiilor de Management a Destinației Turistice, Gastronomia artizanala locala si infiintarea Punctului de Gastronomie Locală (PGL) etc.
GAL Țara Vrancei va organiza un eveniment cultural-artistic, denumit Glasul Obștilor Vrâncene cu durata de 2 zile prin intermediul căruia se vor promova valorile culturale și specificul local către turiștii atrași de zona Țara Vrancei. Prin intermediul unui astfel de eveniment, producătorii locali și meșterii locali vor avea posibilitatea de a prezenta și vinde produsele realizate, ansamblurile folclorice și artiștii locali vor ilustra tradițiile locale prin cântece populare, dans popular și șezători, iar meșterii locali vor realiza o expoziție cu lucrările lor care evidențiază caracteristicile tradițiilor locale, promovându-se astfel specificul local și potențialul turistic al
teritoriului.
De asemenea, vor fi invitate ansambluri folclorice și producători locali din teritoriul celor 2 GAL-uri partenere. De asemenea, pentru a crește impactul promovării teritoriului, va participa și un artist de muzică populară cu renume la nivel național, plus, vor fi invitați reprezentanți ai mass-media locale.
Beneficiarii indirecți unui astfel de eveniment sunt: producătorii și meșterii populari ocali, comunele ce formează teritoriul GAL Țara Vrancei, ansamblurile folclorice locale, soliștii locali. Printr-o astfel de activitate GAL Țara Vrancei încurajează organizarea de evenimente culturale la nivel local, de către actorii implicați în dezvoltarea locală.