Seminar GAL Clisura Dunării

Conform calendarului de implementare al proiectului de cooperare CONTUR, GAL Tara Vrancei a participat in perioada 27 – 29 Septembrie 2024 la seminarul ”Asocierea producătorilor, meșteșugarilor și operatorilor de turism” organizat de partenerul GAL Clisura Dunării, alături și de partenerul Federația pentru Dezvoltarea Zonei Rurale Bârgău-Călimani – parte a activitatii A3 – Seminarii pentru producătorii locali.

Organizat în loc. Șvinița, jud. Mehedinți, la Pensiunea Casa Sviniceană, seminarul a avut ca obiectiv dezvoltarea asocierii dintre producători locali, meșteșugari și antreprenori în domeniul turismului din cele trei teritorii GAL partenere în acest proiect de cooperare. Competențele care s-au dorit a fi dezvoltate în urma parcurgerii cursului au fost: inițiativa în comunitate, fie în domeniul social fie bazată pe cooperare, abordarea participativă, negocierea, leadership-ul la nivelul comunității și competența de a conștientiza diversitatea ca factor de dezvoltare rurală.

Seminarul a avut ca grup țintă 29 de participanți din toate teritoriile GAL partenere în proiect, din teritoriul GAL Clisura Dunării participând 14 persoane (producători locali, meșteșugari și operatori în turism) și 4 membri ai echipei tehnice, din partea GAL-urilor partenere (Federația pentru Dezvoltarea Zonei Rurale Bârgău-Călimani și GAL Țara Vrancei) au fost prezenți câte 7 participanți (producători locali, meșteri populari) și câte 2 membri din fiecare echipă de proiect.

În prima zi de seminar, 27 septembrie 2024, la Casa Sviniceană după activitățile de cunoaștere a participanților, s-a lucrat la prima temă – Inițierea unor afaceri bazate pe cooperare – realizarea unui plan de afacere, fiind prezentate exemple de bună practică pentru trei inițiative: ”Casa de la țară” pentru producătorii locali, realizarea unei ”Asociații de consumatori” și, pentru meșteșugari – dezvoltarea unui ”Muzeu Viu”. A urmat apoi o vizită de studiu la o întreprindere socială din loc. Șvinița, iar prima zi s-a încheiat cu o aplicație pe tema Negociere și atitudine în negociere – Conceptul de turism bazat pe comunitate.

Cea de-a doua zi de seminar a început cu o sesiune pe tema “Investiției de capital social în comunitate”, continuând cu o vizită pe teren în teritoriul GAL Clisura Dunării. După prânz, seminarul a avut o nouă sesiune de lucru legată de conceptul de Leadership situațional și nivelurile participării comunitare. S-a trecut apoi la exerciții practice privind ”Inițierea unor afaceri bazate pe cooperare” și realizarea unui plan de afacere.

Ultima zi de seminar, 29 septembrie 2024, a continuat tema sesiunii anterioare, fiind finalizate planurile de afacere și trase concluziile aplicațiilor practice realizate în cele trei zile de seminar. Din partea GAL Țara Vrancei, au participat 5 producători locali și 1 meșter popular – aceștia primind diplome de participare la seminar, fiind prezenți și 2 experți din echipa de proiect.

Proiectul de cooperare ”CONTUR – Cooperare Națională pentru Turism Rural” este finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală PNDR 2014 - 2020, Programul LEADER - sub-Măsura 19.3 - componenta B.