Comunicat
15.12.2014
Năruja, jud. Vrancea
COMUNICAT
Asociația Grupul de Acțiune Local ȚARA VRANCEI își exprimă încă o dată poziția pe care a avut-o încă de la înființare prin care clarifică faptul că nu se face nicio politică de partid la nivelul Asociației, GAL Țara Vrancei fiind o organizație care are printre membrii săi reprezentanți ai mai multor partide politice din județul Vrancea.
GAL Țara Vrancei respectă toate organizațiile și partidele politice din Vrancea, fără a avea nicio implicare în activitățile niciunei dintre acestea. Asociația noastră apreciază și este deschisă către toți cei care sprijină demersurile GAL Țara Vrancei. Datorită acestei poziții, nu dorim să fim prinși în lupta dintre anumite publicații sau alte organizații din județ. La nicio acțiune sau activitate întreprinsă de Asociația GAL Țara Vrancei nu fost menționate numele unor partide sau a altor organizații.
GAL Țara Vrancei își orientează resursele sale, încă de la înființare, doar către dezvoltarea teritoriului său, ținutul istoric al Țării Vrancei, din punct de vedere economic, social și cultural.