Comunicat de presă: Lansarea măsurilor pentru realizarea acţiunilor prevăzute în proiectul GAL „Ţara Vrancei”
23 Mar 2012

Sâmbată 24.03.2012, la Pensiunea Bordea din localitatea Vidra, începând cu ora 10.30 va avea loc întâlnirea de informare pentru lansarea măsurilor specifice acţiunilor prevăzute în proiectul GAL „Ţara Vrancei”, la care vor participa membrii GAL „Ţara Vrancei”, partenerii şi invitaţii asociaţiei.

Grupul de Acţiune Locală „Ţara Vrancei”, va implementa în perioada ianuarie 2012 – decembrie 2015 proiectul GAL „Ţara Vrancei”, finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) AXA 4 – Promovarea iniţiativelor locale de tip LEADER, Măsura 431 – „Funcţionarea Grupurilor de Acţiune Locală, dobândirea de competenţe şi animarea teritoriului”.

Scopul proiectului îl constitue dezvoltarea durabilă a teritoriului comunităţilor locale situate în zona provinciei istorice Ţara Vrancei care conţine 16 localităţi din judeţul Vrancea şi una din judeţul Covasna. Realizarea acestui scop propus va fi atins printr-un parteneriat public-privat între factorii interesaţi. Pentru o bună desfăşurare a proiectului la acest parteneriat au aderat 15 parteneri publici, 23 de parteneri privaţi şi 28 de ONG-uri.

Pentru zona Ţara Vrancei spaţiul rural este un important teritoriu pe care se desfăşoară activităţi de agricultură şi creşterea animalelor, care sunt un suport pentru alte activităţi şi servicii. De asemenea, acest ţinut deţine şi elemente importante din patrimoniul natural, peisagistic şi cultural, factori care contribuie în mare măsură la creşterea uniformă a culturii rurale tradiţionale. Pentru valorificarea acestor elemente şi o dezvoltare echilibrată a acestui teritoriu, GAL Ţara Vrancei şi-a stabilit următoarele priorităţi în jurul căruia se vor centra toate acţiunile viitoare ale grupului:

– Valorificarea potentialului agricol şi forestier al teritoriului Ţara Vrancei;

– Dezvoltarea turismului, protejarea mediului şi valorificarea potenţialului natural şi cultural;

– Consolidarea serviciilor pentru populaţie: sociale, culturale, educative, sanitare;

– Sprijinirea activităţilor non-agricole în cadrul GAL Ţara Vrancei. Promovarea şi dezvoltarea ocupaţiilor ce au ca rezultat produse specifice zonei.

– Sprijinirea educaţiei vocaţionale şi a programelor de formare şi difuzare de cunostinţe în zona Ţara Vrancei.

VRÂNCENE NU UITA, ACASĂ, AICI ESTE ŢARA TA!

Pentru mai multe informaţii şi detalii despre activitatea GAL „Ţara Vrancei” şi despre măsurile specifice acţiunilor prevăzute în cadrul proiectul vizitaţi www.tara-vrancei.ro .

 

Asociaţia GAL Ţara Vrancei

Comuna Năruja, jud. Vrancea

0725-894.960

office@tara-vrancei.ro

www.tara-vrancei.ro

Pentru informatii despre alte programe desfasurate sub egida Uniunii Europene in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind procesul de aderare al Romaniei la Uniunea Europeana, puteti sa vizitati pagina de internet a Reprezentantei Comisiei Europene in Romania. ec.europa.eu/romania
Acest site nu reprezinta pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga responsabilitate referitoare la corectitudinea si coerenta acestor informatii apartine persoanelor care au initiat pagina web www.tara-vrancei.ro. Toate informatiile, privind Programul National de Dezvoltare Rurala, furnizate in aceasta pagina sunt distribuite GRATUIT si nu sunt destinate comercializarii.